Medierea in cazurile ce tin de dreptul familiei. Separarea si divortul cu copii


În Europa se căsătoresc anual peste 350.000 cupluri mixte și acest număr este în continuă creștere, la fel că și numărul de separări și divorțuri.

De cele mai multe ori, unul dintre parteneri alege în aceste situații să revină în țara sa de origine, luând cu el, fără acordul celuilalt părinte, copilul. 

 

Mulți nu cunosc însă că această fapta constituie infracțiunea de răpire internațională de minori.

 

În astfel de situații părinții se văd obligați să facă față nu doar conflictului din relația lor, dar să suporte și consecințele legii penale internaționale.

 

De aceea, formarea de specialitate este foarte importantă și necesară pentru mediatorii care conduc medierea în cazurile de răpire internațională̆ de copii. Medierea poate facilita dialogul eficient între părinții aflați în dificultate și poate ajută părinții să ia decizii rezonabile în interesul și pentru bunăstarea copilului. 

 

Mediatorul trebuie să atragă atentia părților cu privire la necesitatea accesului la informații juridice si va facilita interventia unui specialist în drept, în cazul în care acesta nu detine această expertiză. 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mediatori: Cristina Tutu si Loredana Anton

Mediator Cristina Tutu  Licentiata in Drept, Universitatea Al.I. Cuza, Iași, avocat stagiar in Baroul din Florența, Italia. In anul 2014 am ...