Medierea in cazurile ce tin de dreptul familiei. Separarea si divortul cu copii

În Europa se căsătoresc anual peste 350.000 cupluri mixte și acest număr este în continuă creștere, la fel că și numărul de separări și divorțuri.

De cele mai multe ori, unul dintre parteneri alege în aceste situații să revină în țara sa de origine, luând cu el, fără acordul celuilalt părinte, copilul. 

 

Mulți nu cunosc însă că această fapta constituie infracțiunea de răpire internațională de minori.

 

În astfel de situații părinții se văd obligați să facă față nu doar conflictului din relația lor, dar să suporte și consecințele legii penale internaționale.

 

De aceea, formarea de specialitate este foarte importantă și necesară pentru mediatorii care conduc medierea în cazurile de răpire internațională̆ de copii. Medierea poate facilita dialogul eficient între părinții aflați în dificultate și poate ajută părinții să ia decizii rezonabile în interesul și pentru bunăstarea copilului. 

 

Mediatorul trebuie să atragă atentia părților cu privire la necesitatea accesului la informații juridice si va facilita interventia unui specialist în drept, în cazul în care acesta nu detine această expertiză. 

 

Co-medierea in cazurile transfrontaliere

74. 
    
    Nu ne referim la cazurile de rapire internationala care fac obiectul activitatii EUROPOL, ci la cazurile de divort in care unul dintre parinti are cetatenie straina si decide sa revina pe teritoriul tarii sale alaturi de copil, dar fara celalalt parinte si in absenta acordului sau.

    Aceste cazuri sunt tratate de catre autoritati ca fiind cazuri de rapire internationala.

    
    

    In cazurile de răpire internațională Co-medierea este benefica si eficienta intrucat expertiza si experienta a 2 mediatori sporeste probabilitatea ajungerii la o rezolutie agreata de ambele parti si poate facilita crearea unei atmosfere calme și constructive pentru discuții.

     

    De asemenea, este necesar ca in cazul Co-medierii transfrontaliere, mediatorii sa aiba anumite competente lingvistice. Mediatorii ar trebui sa vorbeasca fluent cele 2 limbi materne ca și părțile in cauză sau să aibă fluență sau o bună cunoaștere a acestor limbi străine.

     

    În acest caz însă, mediatorul care vorbește două limbi străine va juca si rolul de interpret. 

     

    Desi mai costisitoare, co-medierea este alegerea potrivita in cazul situatiilor complexe cu element de extraneitate in care mediatorii sa aiba pregatirea profesionala, experienta si competentele lingvistice potrivite solutionarii cauzelor.

    
    

    Sursa: e-justice

Interesul superior al copilului in procesul de divort. Medierea in cazul divortului cu minori

In determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele elemente, conform Legii nr.272/2004 si art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului:

 

a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; 

 

b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate; 

 

c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor; 

 

 d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; 

 

 e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament. 

 

In plus, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, prevăzută de art.397 din Noul Cod civil, este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.  

 

Având în vedere toate aceste criterii, opinia copilului de minim 10 ani exprimată cu ocazia audierii sale este necesara si importanta in solutionarea cauzei.

 

Curtea are în vedere vârsta fragedă a minorului (la data audierii în recurs - 7 ani) şi evidenţa filtrării informaţiilor pe care le are despre familia maternă  însă, dorinţa acestuia de a rămâne în continuare în locuinţa în care a fost crescut şi îngrijit până la momentul soluţionării prezentei cauze este edificatoare şi apreciată de instanţa de recurs ca şi argument în sprijinul unei dezvoltări echilibrate din punct de vedere emoţional. 

 

Sentimentul de stabilitate şi apartenenţă al minorului este un factor important în a decide cu cine să locuiască în continuare, acesta fiind un punct de diferenţiere între părinţi în condiţiile în care nu există o inegalitate între părţi din punctul de vedere al mijloacelor materiale de bază.

 

Ambii părinţi ofera condiţii locative corespunzătoare creşterii şi dezvoltării armonioase a acestuia, aspect relevat şi de concluziile anchetelor sociale efectuate în cauză, dar şi de martorii audiaţi atât de prima instanţă cât şi de tribunal. 

 

Aşadar, în speţă au, din punct de vedere decizional, o greutate mai mare:

 

1. circumstanţele legate de compatibilitatea emoţională dintre părinte şi copil, 

2. aptitudinile parentale dezvoltate de-a lungul timpului, 

3. stabilitatea afectivă pe care apropierea de unul dintre părinţi o creează pentru copil 

incluzând aici şi mediul familial dezvoltat în jurul acelui părinte.

Potrivit art.14 din Legea nr.272/2004 copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament. 

 

Într-adevăr, în contextul disoluţiei matrimoniale este importantă păstrarea de către copil a unor relaţii cât mai bune cu părintele cu care nu mai locuieşte. 

 

Medierea in cazul divortului poate interveni inainte, in timpul procesului sau chiar uneori si dupa pronuntarea sentintei de divort. 

 

Parintii sunt ajutati sa inteleaga ce este mai bine pentru copil si cum sa devina parteneri in ceea ce priveste cresterea si educarea copilului lor prin Acordul de Mediere.

 

Sursa: Curte de Apel Bucuresti Sectia Civ. pentru cauzele cu minori– dosar nr.15544/302/2011 – decizia civila nr.783/12.05.2014

Ce este Medierea?

Medierea este un „proces” privat în care o terță persoană neutră numită Mediator ajută părțile să discute și să rezolve disputa. 

Acest proces este diferit față de procesul judiciar, fiind o alternativa a judecății în Instanțe. 

Părțile au ocazia să descrie problemele, să discute despre interesele, înțelegerile și sentimentele lor; furnizați-vă reciproc informații și explorați idei pentru soluționarea litigiului. 

 

În timp ce instanțele pot impune ca anumite cazuri să treacă la mediere, procesul rămâne la libera alegere, deoarece părțile sunt sfătuite, dar nu si obligate să ajungă la un acord. 

 

Mediatorul nu are autoritatea de a lua o decizie pentru părți, dar poate ajuta părțile să găsească o rezoluție reciproc acceptabilă.  Singurele persoane care pot rezolva disputa în mediere sunt părțile înseși. 

 

Majoritatea medierilor încep cu ambele părți prezente în sesiune comună. Mediatorul va descrie modul în care funcționează procesul, va explica rolul mediatorului și va ajuta la stabilirea regulilor de bază și a unei agende pentru sesiune. 

 

În general, părțile fac apoi declarații de deschidere. Unii Mediatori conduc întregul proces într-o sesiune comună. Cu toate acestea, alți Mediatori vor trece la sesiuni separate cu fiecare dintre părți. Atunci când părțile ajung la un acord, Mediatorul va contribui la redactarea acordului într-un contract scris, care poate fi executoriu în instanță.

 

Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile. 

Sursa: Legea Medierii nr. 192/2006 cu modificarile si completarile ulterioare

Foto: Consiliul de Mediere