In determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele elemente, conform Legii nr.272/2004 si art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului:
a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;
b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;
d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.
In plus, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, prevăzută de art.397 din Noul Cod civil, este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.
Având în vedere toate aceste criterii, opinia copilului de minim 10 ani exprimată cu ocazia audierii sale este necesara si importanta in solutionarea cauzei.
Curtea are în vedere vârsta fragedă a minorului (la data audierii în recurs - 7 ani) şi evidenţa filtrării informaţiilor pe care le are despre familia maternă însă, dorinţa acestuia de a rămâne în continuare în locuinţa în care a fost crescut şi îngrijit până la momentul soluţionării prezentei cauze este edificatoare şi apreciată de instanţa de recurs ca şi argument în sprijinul unei dezvoltări echilibrate din punct de vedere emoţional.
Sentimentul de stabilitate şi apartenenţă al minorului este un factor important în a decide cu cine să locuiască în continuare, acesta fiind un punct de diferenţiere între părinţi în condiţiile în care nu există o inegalitate între părţi din punctul de vedere al mijloacelor materiale de bază.
Ambii părinţi ofera condiţii locative corespunzătoare creşterii şi dezvoltării armonioase a acestuia, aspect relevat şi de concluziile anchetelor sociale efectuate în cauză, dar şi de martorii audiaţi atât de prima instanţă cât şi de tribunal.
Aşadar, în speţă au, din punct de vedere decizional, o greutate mai mare:
1. circumstanţele legate de compatibilitatea emoţională dintre părinte şi copil,
2. aptitudinile parentale dezvoltate de-a lungul timpului,
3. stabilitatea afectivă pe care apropierea de unul dintre părinţi o creează pentru copil
incluzând aici şi mediul familial dezvoltat în jurul acelui părinte.
Potrivit art.14 din Legea nr.272/2004 copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.
Într-adevăr, în contextul disoluţiei matrimoniale este importantă păstrarea de către copil a unor relaţii cât mai bune cu părintele cu care nu mai locuieşte.
Medierea in cazul divortului poate interveni inainte, in timpul procesului sau chiar uneori si dupa pronuntarea sentintei de divort.
Parintii sunt ajutati sa inteleaga ce este mai bine pentru copil si cum sa devina parteneri in ceea ce priveste cresterea si educarea copilului lor prin Acordul de Mediere.
Sursa: Curte de Apel Bucuresti Sectia Civ. pentru cauzele cu minori– dosar nr.15544/302/2011 – decizia civila nr.783/12.05.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu