Accident de muncă soldat cu decesul victimei. Despăgubiri. Medierea in actiunea civila


În speță, în urmă accidentului la locul de muncă, AB decedează. În urmă cercetărilor se demonstrează că vină a aparținut victimei în proporție de 2/3. Cazul este rezolvat în instanța atât pe latura civilă cât și penală.

 

Medierea în acest caz pe latura despăgubirilor morale și materiale ar fi fost posibilă.

 

Instanța ar fi luat în considerare acordul de mediere.

 

CULPĂ. Potrivit disp. art.1371 alin.1 C.civ., „în cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o”. 

 

PREJUDICIU MORAL. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, fără îndoială că decesul tatălui la vârsta de 57 de ani, că urmare a unui accident de muncă, a fost de natură să provoace reclamanţilor, care locuiau împreună cu acesta, suferinţe psihice intense. 

 

CUANTIFICAREA UNEI PIERDERI DE VIAȚă OMENEASCĂ. Durerea pierderii unui părinte este greu de cuantificat în bani, dar nu trebuie nici să constituie o sursă injustă de îmbogăţire. 

 

Din acest punct de vedere, suma de 150.000 euro cerută de fiecare dintre reclamanţi este vădit excesivă. 

 

Având în vedere însă situaţia de fapt reţinută mai sus, dar şi vârsta reclamanţilor, tribunalul apreciază că un cuantum total de 50.000 euro apare că fiind rezonabil.

 

Asupra sumelor reţinute cu titlu de prejudiciu material şi moral, urmează însă a se aplică criteriul de proporţionalitate a culpei, astfel cum s-a reţinut mai sus. 

 

TOTAL STABILIT DE INSTANȚA. Prin urmare, reclamanţii vor fi îndreptăţiţi să primească suma de 2.411,88 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 17.000 euro cu titlu de daune morale. 

 

Sursa: portal.just.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mediatori: Cristina Tutu si Loredana Anton

Mediator Cristina Tutu  Licentiata in Drept, Universitatea Al.I. Cuza, Iași, avocat stagiar in Baroul din Florența, Italia. In anul 2014 am ...