Stingerea litigiului de muncă prin Mediere


In speta, angajatorul si angajatul au incheiat Acordul de Mediere care prevedea trecerea angajatului la o categorie ierarhica superioara in cadrul institutiei. Instanţa de judecată respinge Acordul.

 

Se sublinieaza ca Judecatorul nu are rolul de a lua act de Acordul de Mediere, ci are obligaţia să verifice dacă acesta reflectă în conţinutul său rezolvarea reală, în condiţii de legalitate, a fondului dreptului suspus medierii.

 

Astfel încât, analizându-se dispoziţiile HG nr.261/2001, s-a constatat că recunoaşterea încadrării locurilor de muncă în anumite grupe superioare se realizează numai prin conlucrarea dintre angajator şi sindicate sau reprezentanţii salariaţilor cu acordul inspectorilor de stat teritoriali pentru protecţia muncii care nu au încheiat acorduri de mediere.

 

Raportul de expertiză are un caracter generic, nu reflectă concret perioadele lucrate efectiv, condiţiile speciale de muncă.


In schimb efectele acordului de mediere nu se răsfrâng doar asupra părţilor, ci şi asupra bugetului de stat, fondului de pensii. 

 

În baza disp.art.59 din Legea nr.192/2006, acordul de mediere constituie un înscris sub semnătură privată care trebuie să îndeplinească doar condiţiile generale de fond ale oricărui alt contract, respectiv capacitatea părţilor, obiectul, consimţământul, cauza, datele de identificare ale părţilor, clauzele asupra cărora acestea au convenit, stingerea conflictului, întinderea obligaţiilor asumate de părţi, termenele în care acestea se obligă, motiv pentru care judecătorul  are dreptul  să verifice îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii. 

  

  In recurs, Tribunalul admite ca:

    

 Acordului de Mediere  încheiat între părţi, prin care s-a procedat la stingerea litigiului pe cale amiabilă în urma negocierilor care au avut loc între părţi în cadrul procedurii de mediere si care a avut la bază raportul de expertiză extrajudiciară este VALABIL, AVAND IN VEDERE CA 

 

Disp. art. 63 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 modificată stipulează  că  în cazul în care litigiul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, o hotărâre, devenind aplicabile  dispoziţiile art. 432-434 din codul de procedură civilă.   

 

De asemenea, disp. art. 438 NCPC  prevăd că părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a  solicita să se dea o hotărâre care să consfinţească tranzacţia lor.  


Sursa: portal.just.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mediatori: Cristina Tutu si Loredana Anton

Mediator Cristina Tutu  Licentiata in Drept, Universitatea Al.I. Cuza, Iași, avocat stagiar in Baroul din Florența, Italia. In anul 2014 am ...